Eminem îi cere iertare mamei sale în ultimul videoclip

<   înapoi
publicat Miercuri, 14 mai 2014, de Andreea Ursu-Listeveanu

Începutul anilor 2000 au fost pentru Eminem un izvor de inspirație pentru piese în care îi aducea critici, acuze, chiar și înjurături mamei lui. Presa internațională nu se mai sătura de ura care părea să nu se mai stingă între Marshall Matters și Debbie Nelson. Fiecare album al lui Eminem conținea cel puțin un vers care făcea referire la viața pe care a dus-o mama lui sau el împreună cu ea.

N-a fost singura în care a lovit, pentru că iubita și fosta lui soție, Kim, a apărut și ea în câteva piese scrise special pentru ea, presărate cu injurii și acuze.

Eliberat de toți demonii care l-au chinuit ani la rând, Eminem a făcut pace cu trecutul, cu mama sa și cu Kim. Mai mult de atât, noul single, Headlights, este un omagiu adus lui Debbie, felul său de a-și cere iertare pentru tot ce-a spus despre ea și pentru tot comportamentul său deplasat.

Prin versuri ca „Mamă, știu că te-am dezamăgit”, „Nu te urăsc, mamă, ești încă frumoasă pentru mine, pentru că ești mama mea”, „Îmi pare rău, mamă, pentru că am spus totul despre tine, dar eram furios” sau „Acum știu că nu e vina ta”, Eminem o iartă, dar îi și cere iertare. Și ca darul să fie complet, clipul, regizat de Spike Lee, a fost lansat pe 11 mai, de Ziua Mamei.

 



foto via

taguri:Eminem, Debbie Nelson, Spike Lee

Scris de Andreea Ursu-Listeveanu Google+ | Facebook | Twitter | Blog
Contribuie la articol: Trimite un pont | Sugerează o corectură
scrie un comentariu:
Notificare: